miercuri, 25 iulie 2012

Trăsătură firească


Nu e un defect. Nu e nici o calitate. E ceva firesc. Da, teama e o trăsătură firească, specifică fiecărei persoane, indiferent de categoria în care se încadrează, chiar dacă e o persoană puternică și mută munții din loc, chiar dacă umbrele-i provoacă spaimă în miez de zi.
Să ne temem e firesc pentru că viața are o așa putere de a te îngenunchea în plină victorie aparentă… încât trebuie să te încarci cu energie suficientă pentru a te ridica la timp, cu încredere. Teama ne încarcă cu putere, ea concurează cu noi până în ultimă instanță, ea e pofta noastră de viață. Ne e teamă de întuneric unora, altora ne e teamă de cutremure și dezastre naturale, de dragoste sau de eșec , în general. Cei care spun că nu se tem de nimic, o spun tocmai fiindcă le e teamă să recunoască faptul că și învingătorii sunt tot oameni și au sentimente, temeri.
Teama îți hrănește sufletul cu forță spirituală, uneori cu forță fizică și psihică, oricum ar fi, e încărcătorul nostru indestructibil și nemuritor. Să ne învingem temerile, asta ne străduim să facem mereu, zi de zi, clipă de clipă.


Yours,
R.

marți, 24 iulie 2012

Slăbiciune și putere

Mi-am zis întotdeauna că sunt o femeie puternică. 
Nu știu dacă chiar sunt, dar măcar mă cred așa. 


Altfel, m-aș fi sinucis de mult timp.




Yours,
R.

vineri, 20 iulie 2012

Te simt, te vreau, te am, te ating

Se stinge căldura ucigătoare-a zilei
în gerul ce pare că-mi îngheață ființa ce emană atâta iubire.
O secundă mă sting, apoi strălucesc a fericire.


Te chem, te strig, te caut. Ești aici și n-ai plecat nicicând. 
Eu sunt acolo, te găsesc pe bolta cerească, suspinând.
Bătăile inimii îmi cântă romanțe vechi, dar nemuritoare, 
cu amintiri, zâmbete și semne creionate pe geamuri transpirate.

Scrie cu lacrimi în ochi rânduri stângace, nereușite, dar pline de emoții ce-i trădează latura feminină și-i creionează cu prea puțină subtilitate sensibilitatea. E prizoniera unui univers ce emană frumusețe sufletească nemaiîntâlnită-n anii ei de până acum. E zăpăcită de atât dor. Se stinge fără voie, dar reaprinde cu succes trăsătura-i de bază a propriei ființe, emanând putere nemărginită de învingătoare.
Întotdeauna a știut ce vrea de la prieteni, de la sine, acum știe ce vrea de la dragoste. Nimic. A vrut puțin și i s-a dat totul. E mulțumită. Ba e chiar fericită. De acum știe ce are de făcut. Nu trebuie decât să fie ea. O merită din plin și a așteptat-o de atâta vreme. Nu a fost nevoie de pregătire prealabilă tocmai pentru că ea s-a născut pregătită. Pentru orice. Mai puțin pentru fericire, dar o trăiește, o deține, o întreține și a învățat să accepte să-i fie prizonieră.
Bagajul e gata: inima-i la locul ei, adică acolo zâmbetul a prins aripi spre-ncolo, iar picioarele au luat-o la fugă pe pământul ăsta uscat de-atâta fugă, nemernicie și lașitate... spre acolo.




Și vom fi unul cu marea,
o aud, îți aud strigarea...
Cu brațele-ntinse și ochii închiși,
te simt, te am, te vreau, te ating.










Yours,
R.

Cu voi. Până la capăt.

Final de drum.

Un drum parcurs cu ardoare, sete și dorință incomensurabilă, dar și presărat cu dulci dureri cu ecouri ce răsunau a dezamagire cruntă, cu succese nebănuite și poftă de noutate cu potențial.
Oameni frumoși mi-au oferit mâna lor când am alunecat în mlaștina rătăcirii de sine. Am învățat să prețuiesc fiecare secundă petrecută-n compania lor și am învățat că a iubi înseamnă aimer sans rien attendre en retour. Am pășit pe drumul acela ținându-ne strâns de mână chiar dacă eram împărțiți în toate colțurile lumii, iar acum sărim în ape diferite, dar ne întâlnim într-un ocean al fericirii, același pentru noi toți. Împlinirea sufletească a tinereții strălucește a nemurire, dar se stinge aparent tocmai spre a licări exact când gândurile cad într-un abis târziu și straniu.

Vom fi departe, dar foarte aproape.

Yours,
R.

miercuri, 30 mai 2012

Oriunde.

Leoaică tânără, iubirea.
Aşa începe orice poveste de dragoste. Abstract.

Păşeşte tiptil cu tocurile-i roşii pe dinăuntru să nu audă nimeni liniştea dimineţii şi să se dea de gol că a venit mai târziu decât trebuia acasă. Da, acasă. Un fel de acasă. Acasă, mai nou, e cu el. Oriunde ar fi.
Totul e nou. Înspăimântător de nou. Dar e firesc să ne sperie noutatea, mai ales când e una cu puteri fericite. Oglinda o reflectă la fel, aceeaşi culoare la păr, acelaşi zâmbet, aceleaşi lacrimi, o teamă mai evidentă în ochi, dar o fericire ce izvorăşte din fiecare por al ei, din fiecare suflare.
[...]



Yours,
R.

miercuri, 2 mai 2012

Pieces

Bucăţi. Fărâme de suflet şi suflări întrerupte.
Soarele nu mai are aceeaşi putere, iar verdele parcurilor a devenit gri. Acum e o tânără fără vecini, fără prieteni. Nu mai vrea nimic. Nu mai are nevoie de nimic. Simte cum totul devine nisip sub picioarele-i ce doreau cu ardoare o fugă pe meleagurile împlinirii. Dar apusu-i e răsărit, orice ar fi şi-oriunde s-ar afla.
Poartă un monolog interior complex rareori, fiindcă îi place cum s-aude liniştea din fiinţa ei. Pentru că e goală pe dinăuntru.
Zău că nu mai vrea nimic. Azi e mai singură ca niciodata, fericită de singură ce este. Şi cu toate acestea parcă zăreşte o lumină în adâncul sufletului ei, o lumină ce va fi mereu acolo.


Yours,
R.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Rânduri.

Oameni bolnavi. Bolnavi de cunoaştere, de iubire, deziluzii şi neclarităţi.


Trăieşte ca şi cum nu ar mai exista mâine.
De câte ori nu ţi-ai zis asta? Eu în fiecare dimineaţă vorbesc cu mine însămi şi îmi promit că nu voi mai lăsa incertitudinea să mă cucerească şi să ruinez totul din pricina ei. Îmi promit că voi trăi fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Dar oare cât poţi trăi astfel?
Când viaţa îţi este definită de ordine şi claritate, nu prea poţi permite umbrelor să se instaleze în viaţa ta, chiar dacă iniţial aduc o anumită notă de mister. Aparenţele înşeală de cele mai multe ori, astfel încât nu poţi susţine imprevizibilul şi spontaneitatea timp îndelungat.


Perfecţioniştii sunt cei mai bolnavi oameni de pe pământ.Cu ce îi încurcă pe ei un creion aruncat pe birou sau o haină aruncată pe scaun? Ei trebuie să ştie ce va fi mâine, ce va fi peste un an, ei trebuie să aibă totul notat şi consemnat.Perfecţionismul este o boală incurabilă, dureroasă, dar aparent se prezintă drept o calitate, stârnind chiar invidii.



Mai sunt şi oamenii bolnavi de putere şi violenţă. Ei nu pot accepta înfrângerea cea mare. Sunt oameni bolnavi sufleteşte, oameni care sunt capabili de crimă spirituală şi chiar trupească doar pentru a obţine un trofeu care pentru oamenii normali este cunoscut sub numele de laşitate şi nebunie, dar pentru bolnavii ce au sufletul ars cu ţigara poartă numele de victorie. 
Află că nu-i nimic, individule, dacă de data aceasta nu ţi-a ieşit socoteala cu băieţii, data viitoare vei avea mai mult noroc, că oricum pe asta te bazezi mereu. Iar tu, studiosule, stai liniştit, nu fă crimă de om pentru că ai luat 9, în loc de 10, oricum eşti mai bun ca ceilalţi.
În ceea ce te priveşte pe tine, cel disperat după o ea, află că mai sunt şi altele, care ar face mai mult decât să te evite sau să te lovească cu poşeta peste ochi apoi să-ţi lase un autograf pe piciorul stâng cu tocul de 12. Mai citeşte o carte, mai ascultă un pic de muzică şi află că dragoste cu forţa nu se poate.
Iar tu, cel care- ţi socoteşti chiria în funcţie de banii de la jocurile de noroc şi împrumuţi bani de la tipa pe care o îndulceşti cu mesaje telefonice (cu care ai reuşit să-ţi cucereşti actuala iubită), află că poţi munci că să-ţi permiţi o ieşire în oraş şi nu trebuie să te bazezi mereu pe banii părinţilor care şi-au deschis acum doi ani o firmă.

Yours,
R.

marți, 20 martie 2012

Despre fericire şi fericiri efemere.

Spontaneitate. Fericire efemeră. Cu potenţial.


Se zice că fericirile-s trecătoare şi că realizezi că au fost abia după ce s-au spulberat. Dar oare nu e o fericire clipa în care realizezi că ai fost prieten cu fericirea?
Nici cel mai împlinit individ nu ar putea defini fericirea. Ea-i diferită şi prezintă o plajă de personalităţi şi costume. Fericirile îmbracă priviri în zâmbete inexplicabile, chipuri în lumini diafane şi au puterea de a face şi individul cu cea mai glacială personalitate să conştientizeze că este stăpânul unei inimi cu dăruire.
Fericirea-i fără cauză. Ea nu are un motiv, ea există pur şi simplu.
Dacă fericirea efemeră este cea care provine din posesivitate, din provocare forţată, din neveridicitate, fericirea concretă e cea care provine din inconştient, de nicăieri, din senin. E acea fericire care te face să zâmbeşti atunci când totul în jurul tău pare să se prăbuşească, e zâmbetul îngheţat din miez de iarnă şi tremuratul ulterior înotului nocturn.
Fiinţă raţională fiind, individul mereu va analiza lucrurile, va căuta fericirea, va greşi, va suferi şi se va resemna. Dar fericirea-i sublimă. Nu poate fi descrisă, nu poate fi înţeleasă.
Fericirea-i un mister nedesluşit ce fericeşte în tăcere.

Yours,
R.

vineri, 16 martie 2012

E primăvară.

Fumul ce iese din ţigara proaspăt sărutată cu ruj roşu pare că valsează-n ochii ei fără a reuşi să îi înceţoşeze privirea de data aceasta. Îi zboară gândul la plaja spaniolă, marea din nordul cel mai nordic şi la pantofii cu cel mai înalt toc. Zâmbeşte şi savurează într-un mod disperat fiecare clipă petrecută cu ea însăşi şi cu prietena ei. E o zi cu noroc astăzi. E o zi de primăvară mai concret. Îi e grozav de bine şi străluceşte ... a primăvară.
Nu o înduioşează decât literele disperate care îi cer ajutorul într-un mod subtil, dar sigur. Nu, de data aceasta nu mai striveşte sub toc vise şi speranţe, ci le dă aripi spre undeva, oriunde, în afară de acolo. Acel acolo este locul ei, doar al ei. E regină peste aleea zâmbetelor, palatul vieţii cu inimă tânără, dar şi stăpână peste grădina viselor.
Nu, nu îi e dor, deşi îi pasă.



Yours,
R.

sâmbătă, 3 martie 2012

Obsesia.

Cu ochii de un portocaliu murdar şi cu zâmbetul şiret îi întoarce lumea pe dos. O face să îşi însuşească un amalgam de sentimente ce nu-i sunt proprii şi nici tipice. Ea vrea să alerge, dar de teamă că se va împiedica, merge alergând, privind rareori în urmă. Ar vrea ca paşii să o poarte spre mare, spre ocean, spre prăpastia dintre munţi, de unde să plutească spre infinit.
Dar cu toate acestea, îşi doreşte cu disperare să o urmărească, să îşi audă numele într-un strigăt răguşit de puternic şi să îşi simtă trupul blocat în faţa lui şi să nu mai poată păşi, nici înainte, nici înapoi.
De ar putea înrăma clipa aceea a stagnării, a imposibilului posibil.


Yours,
R.

marți, 14 februarie 2012

The second one.

Picioarele- i au alergat azi prin locuri nemaivăzute, iar mâinile- i s-au străduit să atingă chipul celui care păşeşte zâmbitor spre aleea aceea. Strălucirea clipei şi a zâmbetului său i-au pus piedică pentru că privirea-i era prea sus, voia stelele şi nu a văzut treptele care trebuiau urcate până la cer. Trăieşte într-un haos organizat, cu imagini ce rulează constant în mintea ei şi sentimente ce se joacă de-a v-aţi ascunselea în camera ce pompează dragoste şi căldură în tot corpu-i. Privirea-i s-a oprit în punctul acela din tavan, punct prin care era zăreşte iluzii, deziluzii, amintiri ce nu se vor schimba niciodată şi fragmente din viitorul dorit de inima ei.
Doreşte să se plimbe şi ea pe aleea aceea. 
Îi e dor. De ieri până azi, de acum până mai încolo.


Dar privirea aceea la care ea viseaza e adesea mângâiată de mâini străine, iar chipul acela e sărutat de buze uscate, arzânde şi îmbătrănite, nu de catifeaua fină ce i-ar gâdila zâmbetul şiret. Pe aleea aceea pe care a reuşit în sfârşit şi ea să ajungă, urmele de dubli paşi ce au strivit puful zăpezii par să se întâlnească fără ale ei. Ar urma calea aceea, dar dacă e cea greşită? Oftează. Mai bine mai aşteaptă. Poate primăvara va topi covorul acela nesuferit şi măcar nu va mai urmări paşii ce o dezorientează, ci se va lăsa condusă de parfumul care nu va mai îngheţa... de această dată.


Yours, 
R.

sâmbătă, 11 februarie 2012

Rânduri.

Într-o bună zi mă satur s-o tot aud repetând aceleaşi lucruri şi, ca să-i fac plăcere, mă mărit cu un bărbat pe care mă oblig să-l iubesc. Eu şi cu el o să găsim în cele din urmă un mod de a visa împreună la viitorul nostru, la casa de vacanţă, la copii, la viitorul copiilor noştri. În primul an vom face multă dragoste, mai puţină în al doilea, iar începând cu al treilea an oamenii se gândesc pesemne la sex o dată la două săptămâni şi-şi traduc gândul în faptă abia o dată pe lună.
Mă voi sili să accept situaţia şi mă voi întreba cu ce-am greşit — de vreme ce nu mai izbutesc să-i trezesc interesul faţă de mine, şi el îşi duce viaţa stând de vorbă cu prietenii ca şi cum ei ar fi cu adevărat lumea lui.
Când căsătoria ar mai atârna doar de un fir de păr, o să rămân gravidă. O să avem un copil, o să petrecem câtva timp mai apropiaţi unul de altul, iar apoi situaţia va redeveni cum a fost mai înainte.Atunci voi începe să mă-ngraş ca mătuşa infirmierei de azi — sau de acum câteva zile, nu prea ştiu. Şi voi începe să ţin regim, învinsă sistematic, în fiecare zi, în fiecare săptămână, de greutatea care se-ncâpăţânează să crească în pofida oricărui control. Ajunsă aici, voi lua acele droguri magice ca să nu intru în depresie — şi voi mai avea câţiva copii, în nopţi de dragoste care trec în plus şi atât de repede. Le voi spune tuturora că raţiunea vieţii mele sunt copiii, adevărul fiind însă că ei îmi pretind ca viaţa mea să fie raţiunea lor de a trăi. Oamenii ne vor socoti totdeauna un cuplu fericit şi nimeni nu va şti câtă singurătate, câtă amărăciune, câtă renunţare se află îndărătul
oricărei aparenţe de fericire. Până ce, într-o zi, când soţul meu îşi va lua prima amantă, eu voi face scandal ca mătuşa infirmierei sau mă voi gândi iarăşi să mă sinucid. Voi fi însă bătrână şi laşă, cu doi, trei copii care au nevoie de ajutorul meu, şi trebuie să-i cresc, să-i pun pe picioarele lor — înainte de a fi capabilă să las totul baltă. Nu mă voi sinucide: voi face scandal, voi ameninţa că plec cu copiii. El, ca orice bărbat, va da înapoi, va zice că mă iubeşte şi că aşa cevanu se va mai repeta. Nu-i va trece niciodată prin cap că, şi dacă m-aş hotărâ să plec atunci, singura soluţie ar fi să mă întorc la părinţii mei acasă şi să rămân acolo tot restul vieţii, trebuind s-o ascult toată ziua pe mama cum se plânge că am pierdut un prilej unic de-a fi fericită, că el era totuşi un soţcum nu se poate mai bun, în ciuda micilor lui defecte, că copiii mei vor suferi mult din cauza despărţirii noastre.
După doi, trei ani, se va ivi altă femeie în viaţa lui. Am să aflu — fiindcă i-am văzut sau fiindcă mi-a spus cineva —, dar de astă dată mă prefac că nu ştiu. Mi-am cheltuit toată energia luptând împotriva primei amante, nu mai am resurse, e mai bine să accept viaţa aşa cum este ea în realitate şi nu cum îmi închipuiam eu că ar fi. Mama avea dreptate. El va continua să fie drăguţ cu mine, eu îmi voi continua munca la bibliotecă, cu sandviciurile mele în piaţa teatrului, cu cărţile mele pe care nu izbutesc niciodată să le termin de citit, cu programele de televiziune care vor fi la fel şi peste zece, douăzeci, cincizeci de ani. E drept că-mi voi mânca sandviciurile cu un sentiment de vinovăţie, fiindcă mă îngraş; şi nu voi mai merge în baruri, fiindcă am un soţ care mă aşteaptă acasă la noi ca să-ngrijesc doi copii.După asta, îmi rămâne să aştept ca micuţii să crească şi să-mi petrec fiecare zi gândindu-mă la sinucidere, fără a avea curajul s-o fac. Într-o bunăzi, ajung la concluzia că viaţa e aşa cum e, nu mai merge, nimic nu se va schimba. Şi o accept.

Veronika şi-a încheiat monologul interior şi şi-a făcut o promisiune; nu va ieşi din Villete în viaţă. Era preferabil să termine cu toate acum, cât mai avea curaj şi sănătate ca să moară.

joi, 9 februarie 2012

Gând

Putere înseamnă să ţi se spună că nu eşti iubit şi să nu te laşi distrus de asta.


Yours,
R.

duminică, 15 ianuarie 2012

Sfârşitul


Viteza vântului o purta spre moartea subită.
Un singur gând o măcina: el nu va şti adevărul şi se va simţi trădat.
Şi cel mai rău o doare că niciodată nu îi va putea explica, cuprinsă de o frică ce îi face lacrimile să-i tremure în ochii rătăciţi şi îngheţaţi, faptul că s-a aruncat într-un mod inconştient în cursa morţii şi că, de fapt, trebuia să îi lase un bilet înainte de a pleca.
Avea atât de multe să îi spună. Dar uneori este prea târziu, din păcate.

Yours,
R.

duminică, 1 ianuarie 2012

Triplă personalitate.

Vede în oglindă genele rimelate la superlativ şi curbate exagerat ce îi trădează partea înşelătoare a caracterului ei. Se priveşte intens şi observă în privirea ei cafeniul ce te provoacă să intri în jocul ce te va transforma într-un pierzător, de timp, curaj şi personalitate. Şi înţelege. E norocoasă pentru că doar cu o privire poate colecţiona fericiri ieftine şi efemere, dar şi câteva bătăi de inimă rănită. Ştie că răneşte şi că unde păşeşte tocul ei va usca ceva suflete şi va răni multe persoane. Da, e de o răutate gratuită, dar aşa este ea. O pasionează jocurile fierbinţi ce se termină într-un fel groaznic de rece şi lasă doar câte o urmă (aproape transparentă) de vină.
Ştie că datorită independenţei sale va atrage multe victime în plasa ei intitluată fun. Preferă să-şi plătească fericirea trecătoare şi ocazională pentru a evita acel va urma. Nu îi mai plac poveştile fiindcă îşi trăieşte prezentul  într-un mod superficial, aşteptând cu nerăbdare să devină prinţesa din propria-i poveste, pentru că are o poveste ce îi va întregi sufletul şi o va aduce la liman. Dar până atunci, se joacă cu pionii de pe tabla ei de şah, care sunt mulţi, de altfel, pentru ca ulterior să se întoarcă la rândurile lui Cioran şi să doarmă liniştită până când lumina difuză a zilei îi va face genele să tremure şi să o ia de la capăt cu aceeaşi sete.
Dar, de asemenea, ea poate fi o femeie ce iubeşte grozav de mult şi preţuieşte fiecare clipă petrecută cu cineva drag. Ce-i drept, puţine sunt aceste momente, dar spre uimirea pionilor, ea deţine un suflet cald, dar pe care nu ştie încă să şi-l asume drept al ei.
E dependentă de putere şi independenţă şi ştie că acesta este drumul spre succes, dar nu spre fericire. Cel puţin nu spre fericirea clasică, dar ea nu se încadrează în lumea clasicilor.

Yours,
R.