Triplă personalitate.

Vede în oglindă genele rimelate la superlativ şi curbate exagerat ce îi trădează partea înşelătoare a caracterului ei. Se priveşte intens şi observă în privirea ei cafeniul ce te provoacă să intri în jocul ce te va transforma într-un pierzător, de timp, curaj şi personalitate. Şi înţelege. E norocoasă pentru că doar cu o privire poate colecţiona fericiri ieftine şi efemere, dar şi câteva bătăi de inimă rănită. Ştie că răneşte şi că unde păşeşte tocul ei va usca ceva suflete şi va răni multe persoane. Da, e de o răutate gratuită, dar aşa este ea. O pasionează jocurile fierbinţi ce se termină într-un fel groaznic de rece şi lasă doar câte o urmă (aproape transparentă) de vină.
Ştie că datorită independenţei sale va atrage multe victime în plasa ei intitluată fun. Preferă să-şi plătească fericirea trecătoare şi ocazională pentru a evita acel va urma. Nu îi mai plac poveştile fiindcă îşi trăieşte prezentul  într-un mod superficial, aşteptând cu nerăbdare să devină prinţesa din propria-i poveste, pentru că are o poveste ce îi va întregi sufletul şi o va aduce la liman. Dar până atunci, se joacă cu pionii de pe tabla ei de şah, care sunt mulţi, de altfel, pentru ca ulterior să se întoarcă la rândurile lui Cioran şi să doarmă liniştită până când lumina difuză a zilei îi va face genele să tremure şi să o ia de la capăt cu aceeaşi sete.
Dar, de asemenea, ea poate fi o femeie ce iubeşte grozav de mult şi preţuieşte fiecare clipă petrecută cu cineva drag. Ce-i drept, puţine sunt aceste momente, dar spre uimirea pionilor, ea deţine un suflet cald, dar pe care nu ştie încă să şi-l asume drept al ei.
E dependentă de putere şi independenţă şi ştie că acesta este drumul spre succes, dar nu spre fericire. Cel puţin nu spre fericirea clasică, dar ea nu se încadrează în lumea clasicilor.

Yours,
R.

Este normal să fii în pas cu moda, iar egoismul este în trend.

Singură. La capătul lumii.
Au dezamăgit-o toţi cunoscuţii, pe rând, de parcă ar fi fost o competiţie. Iar acum, nu mai poate crede în dragoste, în prietenie adevărată sau în fericire. Îşi trăieşte clipele şi atât. Nu mai aşteaptă nimic de nicăieri. Pentru că viaţa nu e ruptă din poveste sau din film, nu se trăieşte într-o bibliotecă sau într-o sală de cinema.

Dar s-a resemnat, n-o mai uimeşte nimic, nici măcar indiferenţa celui care îi zicea eşti lumea mea. 


Da, lumea s-a schimbat!
A învăţat că trebuie să se iubească pe ea însăşi, dacă altcineva nu o face, şi nu îi este greu.
Îi e bine la capătul lumii, de mână cu ea însăşi, pe drumuri îngheţate şi prin nopţi mute.
Simte că nimănui nu îi mai pasă, cum îi păsa înainte, dar e firesc, lumea s-a schimbat. Fiecare îşi construieşte propria-i lume, în funcţie de interese.

Egoismul este în trend
Este normal să fii în pas cu moda, iar egoismul este în trend. Se poartă părerile personale foarte bune despre sine, aprecierea propriei persoane, respectiv iubirea exagerată... de sine.
Desigur, privirea de superior este un must- have, iar ridicatul din sprânceană constituie piesa de rezistenţă a acestui sezon. Replicile de genul Arăţi foarte bine astăzi!  sunt out. În schimb, Arăt minunat astăzi. Sunt perfectă! este replica de bază a sezonului toamnă- iarnă din acest an.
Ce e drept, nu oricine se încadrează în noul trend. E nevoie de o stimă de sine foarte ridicată, egoism de un nivel super high, părere persoanală impecabilă şi abilitatea de a ridica sprânceana în orice clipă. Desigur, aceste trăsături pot fi dobândite, deşi cei născuţi cu aceste calităţi, au prioritate.
Pentru ea? Pentru ea, nu e deloc dificil, se încadrează perfect în acest univers. Aparent, cel puţin.
Dar întotdeauna începutul este mai greu, iar realitatea vieţii abia a început.
Şi ea se descurcă de minune.

Yours.
R.

Despre răutate

Mi-am petrecut după- amiaza aceasta ploioasă şi rece, citind diverse articole despre răutate şi egoism. Şi am observat că nimeni nu înţelege această răutate gratuită. Am mai observat că sunt mulţi oameni ce încă au încredere în optimism şi bunătate. În schimb, eu nu mai cred în aşa ceva, în bunătate, optimism şi fericire. Viaţa este o luptă continuă cu tine însuţi şi cu cei din jur. Dacă tu nu-ţi vei purta singur de grijă, nu te vei gândi la tine, la ceea ce e mai bine pentru tine, nimeni nu o va face in locul tău. Da, ştiu, clişeu. Dar adevăr.
Răutatea nu mai reprezintă un act ocazional de a răni pe cineva, răutatea a devenit o armă împotriva ridurilor frunţii şi a jocului de lacrimi din ochii pierduţi. Răutatea este firească, chiar şi cea gratuită. Regula de baza, mai nouă, este că trebuie sa te gândeşti în primul rând la tine, astfel încât, să fii rău este ceva firesc.


Nu, vremurile martirilor au apus şi-au fost şi scrise, pe foi ce acum au putrezit.


Plăteşti cu aceeaşi monedă? Nu poţi întoarce faţa ca să mai primeşti o palmă? Arunci o privire ce va durea zile?
E firesc şi e corect. Zilele în care primeai o palmă şi ofereai un zâmbet sunt demult apuse. Când majoritatea oamenilor se schimbă, te vei schimba şi tu, inconştient poate. E adevărat, întotdeauna există o excepţie de la regulă, şi nu zic nici o clipă că a fi rău este o regulă. Dar oare ce se ascunde în spatele zâmbetului ce e răspunsul unei palme dureroase? Poate un suflet frânt, poate un plâns ce stă să izbucnească sau poate, mai rău, o fiinţă ce suferă în tăcere, dar preferă să ascundă asta de dragul celuilalt. Nu, vremurile martirilor au apus şi-au fost şi scrise, pe foi ce acum au putrezit.
Pentru unii dintre noi, răutatea este un scut, o cameră în care oamenii se ascund, obosiţi de atâta tristeţe şi dezamăgire. Te fereşti de sentimentul cutremurător al dezamăgirii, oferind o privire tulbure, în acest mod eşti în siguranţă. Unii oameni refuză să guste mix-ul dezamăgirii, în favoarea necunoscutului.
Se plâng oamenii de răutate, dar toţi o zic: Aş vrea să pot fi şi eu aşa. 


Yours,
R.

Perfect year

Stă în pat cu ciocolata cu lapte lângă pernă şi priveşte tavanul. 
Perfect tavan, perfect an. 
Pentru că 2011 bate la uşă, ea face socotelile:

De rochia aceea scurtă şi neagră cu siguranţă voi mai avea nevoie… surâde ironic. 
Cum aş putea uita privirea lui când l-am lăsat singur la masă şi am plecat cu prietenul lui? Data viitoare când voi mai înşela, voi mai avea nevoie de ea.

Da…mănuşile acelea roşii de dantelă care i-au aruncat trandafirii pe balcon… sunt piesa mea de rezistenţă când vine vorba de orgoliu. 
Cât l-a mai durut acea seară… a venit cu trandafirii albi în mâna dreaptă şi cu şampania în mâna stângă. Câte iluzii a înnecat acel lac de şampanie şi câte răni au făcut cioburile paharelor cu picior. Ce melodios au sunat paharele acelea pe care le-am izbit de gresia din hol. 
Ah! Mi-e dor de clipele acelea.

Era să uit de pantofii pe care chiar el mi i-a cumparat. Negri. Lucioşi. Înalţi. 
Am aruncat ţigara parfumată lângă piciorul lui drept şi am strivit-o cu tocul… precum am facut şi cu inima lui, de altfel. 
De câte ori l-am părăsit! Habar nu are ca eu niciodată nu am fost a lui. Eu nu aparţin nimănui! Când va învăţa asta?

Frumos an a mai fost… plin de realizări. 
Ce îmi propun pentru 2011? 
O să îmi aleg o zi specială… da, ziua lui de naştere şi voi purta toate piesele mele de rezistenţă şi îi voi arunca şampania din paharul meu între ochi ... purtând mănuşile roşii de dantelă, apoi îl voi călca cu tocurile pe care el a vrut să le am şi îi voi intoarce spatele…în rochia neagră mă simt de neînvins! 
Ecoul tocurilor mele îl vor înnebuni… iarăşi, dantela mănuşilor mele îl va zăpăci, iar rochiţa mea neagră îl va face să plângă.

Închide ochii şi adoarme râzând. 

Yours,

R.