Răutatea nu mai reprezintă un act ocazional de a răni pe cineva, răutatea a devenit o armă împotriva ridurilor frunţii şi a jocului de lacrimi din ochii pierduţi. Răutatea este firească, chiar şi cea gratuită. Regula de baza, mai nouă, este că trebuie sa te gândeşti în primul rând la tine, astfel încât, să fii rău este ceva firesc.
Nu, vremurile martirilor au apus şi-au fost şi scrise, pe foi ce acum au putrezit.

E firesc şi e corect. Zilele în care primeai o palmă şi ofereai un zâmbet sunt demult apuse. Când majoritatea oamenilor se schimbă, te vei schimba şi tu, inconştient poate. E adevărat, întotdeauna există o excepţie de la regulă, şi nu zic nici o clipă că a fi rău este o regulă. Dar oare ce se ascunde în spatele zâmbetului ce e răspunsul unei palme dureroase? Poate un suflet frânt, poate un plâns ce stă să izbucnească sau poate, mai rău, o fiinţă ce suferă în tăcere, dar preferă să ascundă asta de dragul celuilalt. Nu, vremurile martirilor au apus şi-au fost şi scrise, pe foi ce acum au putrezit.
Pentru unii dintre noi, răutatea este un scut, o cameră în care oamenii se ascund, obosiţi de atâta tristeţe şi dezamăgire. Te fereşti de sentimentul cutremurător al dezamăgirii, oferind o privire tulbure, în acest mod eşti în siguranţă. Unii oameni refuză să guste mix-ul dezamăgirii, în favoarea necunoscutului.
Se plâng oamenii de răutate, dar toţi o zic: Aş vrea să pot fi şi eu aşa.
Yours,
R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu