Despre fericire şi fericiri efemere.

Spontaneitate. Fericire efemeră. Cu potenţial.

Se zice că fericirile-s trecătoare şi că realizezi că au fost abia după ce s-au spulberat. Dar oare nu e o fericire clipa în care realizezi că ai fost prieten cu fericirea?
Nici cel mai împlinit individ nu ar putea defini fericirea. Ea-i diferită şi prezintă o plajă de personalităţi şi costume. Fericirile îmbracă priviri în zâmbete inexplicabile, chipuri în lumini diafane şi au puterea de a face şi individul cu cea mai glacială personalitate să conştientizeze că este stăpânul unei inimi cu dăruire.
Fericirea-i fără cauză. Ea nu are un motiv, ea există pur şi simplu.
Dacă fericirea efemeră este cea care provine din posesivitate, din provocare forţată, din neveridicitate, fericirea concretă e cea care provine din inconştient, de nicăieri, din senin. E acea fericire care te face să zâmbeşti atunci când totul în jurul tău pare să se prăbuşească, e zâmbetul îngheţat din miez de iarnă şi tremuratul ulterior înotului nocturn.
Fiinţă raţională fiind, individul mereu va analiza lucrurile, va căuta fericirea, va greşi, va suferi şi se va resemna. Dar fericirea-i sublimă. Nu poate fi descrisă, nu poate fi înţeleasă.
Fericirea-i un mister nedesluşit ce fericeşte în tăcere.

Yours,
R.

Despre dragoste sau despre poveştile copilăriei apuse

Nu ştiu despre voi, dar ştiu că eu trăiesc într-o lume în care dragostea a îngheţat demult, iar poveştile cu feţi frumoşi au fost răpite de zmei.

Aşadar, este firesc să nu mai crezi în dragoste, în destin, fericire şi căsătorie din dragoste. Tot ceea ce se întâmplă în jurul tău se întâmplă cu un anume scop, iar despre dragoste nu este cu siguranţă vorba. Avem nevoie unii de alţii pentru că avem nevoi diverse, de la comunicare, filosofie, distracţie, la sex, copiii şi familie. Tot universul se reduce la rutină, nu la dragoste şi luptă pentru fericire.

Lupta o porţi întâi cu tine însuţi, apoi cu cei din jur sau invers. Fericirea? Fericirea se cumpără prin diverse metode.
Eşti fericită când deschizi dulapul şi vezi o mie de rochii de toate formele şi culorile? Munceşti, mergi în mall şi le aranjezi pe umeraşe. Asta e fericirea. 

Dragostea? Cine are nevoie de dragoste? Dragostea este trecătoare. Iubeşti platformele acelea nude pentru că ai nevoie de ele la petrecerea din week- end, pentru că îţi fac piciorul mai frumos decât este deja, pentru că te fac să pari mai înaltă, pentru că dacă le încalţi... arăţi mai bine. Dar asta nu înseamnă că vei rămâne fidelă perechii respective de pantofi, pentru că în dulap mai ţii încă o mie de perechi, diferite şi care mai de care mai ... folositoare.

Relaţiile de dragoste sunt de fapt relaţii de interdependeţă sau înţelegeri pe care le facem în mod inconştient cu persoana de lângă noi. Faptul că ne obişnuim cu persoana respectivă şi devenim dependenţi de ea, nu înseamnă că iubim sau că suntem iubiţi. Dragostea este un termen abstract, rupt din file de poveste.

Să crezi în dragoste este ca şi cum ai crede în... Moş Crăciun care intră pe gaura cheii să îţi lase ţie cadourile mult dorite, după ce ţi-a citit scrisorile.

Yours,
R.

Nimic. Asta-i fericirea.

Nu lăsa lumina să îţi inunde chipul.

Nu lăsa nici suflarea naturii să se joace în părul tău.

Evită zîmbetele prefăcute. 

Ignoră vorbele amorţite care au înviat precum ghioceii cei firavi în prag de primăvară. Uscăciunile nu prind flori, iar cactuşii nu vor putea niciodată să îţi mîngîie privirea rătăcită. Nici măcar soarele nu mai străluceşte în iarnă precum se oglindeşte în imensul albastru în vara toridă pe care o adori. Astfel încît, cu ochelarii de soare şi cu privirea înainte, ascultă cele din urmă suflări ale uscăciunilor care se sting sub tocul tău. 

Păşeşte sigur şi elegant pe aleea încercată de cutremure.

Nu întoarce privirea. 

Drumul te duce spre fericire, căci nu cunoaşte altă destinaţie.

Ce trebuie să faci e nimic. Acel nimic care e echivalentul întregului.

Yours,

R.