Se afișează postările cu eticheta realitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta realitate. Afișați toate postările

marți, 11 octombrie 2011

Despre dragoste sau despre poveştile copilăriei apuse

Nu ştiu despre voi, dar ştiu că eu trăiesc într-o lume în care dragostea a îngheţat demult, iar poveştile cu feţi frumoşi au fost răpite de zmei.
Aşadar, este firesc să nu mai crezi în dragoste, în destin, fericire şi căsătorie din dragoste. Tot ceea ce se întâmplă în jurul tău se întâmplă cu un anume scop, iar despre dragoste nu este cu siguranţă vorba. Avem nevoie unii de alţii pentru că avem nevoi diverse, de la comunicare, filosofie, distracţie, la sex, copiii şi familie. Tot universul se reduce la rutină, nu la dragoste şi luptă pentru fericire.
Lupta o porţi întâi cu tine însuţi, apoi cu cei din jur sau invers. Fericirea? Fericirea se cumpără prin diverse metode.
Eşti fericită când deschizi dulapul şi vezi o mie de rochii de toate formele şi culorile? Munceşti, mergi în mall şi le aranjezi pe umeraşe. Asta e fericirea. 
Dragostea? Cine are nevoie de dragoste? Dragostea este trecătoare. Iubeşti platformele acelea nude pentru că ai nevoie de ele la petrecerea din week- end, pentru că îţi fac piciorul mai frumos decât este deja, pentru că te fac să pari mai înaltă, pentru că dacă le încalţi... arăţi mai bine. Dar asta nu înseamnă că vei rămâne fidelă perechii respective de pantofi, pentru că în dulap mai ţii încă o mie de perechi, diferite şi care mai de care mai ... folositoare.
Relaţiile de dragoste sunt de fapt relaţii de interdependeţă sau înţelegeri pe care le facem în mod inconştient cu persoana de lângă noi. Faptul că ne obişnuim cu persoana respectivă şi devenim dependenţi de ea, nu înseamnă că iubim sau că suntem iubiţi. Dragostea este un termen abstract, rupt din file de poveste.
Să crezi în dragoste este ca şi cum ai crede în... Moş Crăciun care intră pe gaura cheii să îţi lase ţie cadourile mult dorite, după ce ţi-a citit scrisorile.

Yours,
R.

miercuri, 9 martie 2011

De ce ne place să visăm?

De câte ori nu s-a oprit privirea ta asupra ferestrei, iar gândurile tale au trecut toata graniţele realităţii? Câte cărţi n-au fost citite în cel mai scurt timp, dar tu nu îţi aminteşti nimic pentru că ale tale gânduri au prins aripi spre vis? Ştiu. Şi ţie îţi place să visezi cu ochii deschişi. Reveriile, adică visele cu ochii deschişi, sunt stări cerebrale elementare în care mintea noastră intră automat. Cu cât eşti mai tânăr, cu atât reveriile sunt mai dese.

De ce visăm?
Când iubitul tău este plecat, tu îl visezi şi cu ochii deschişi, îţi imaginezi fel şi fel de momente, ba chiar îţi şi aminteşti tot ce a fost frumos; de fapt aceste vise, mentin vie dragostea şi legatura dintre tine şi el.
Dacă nu eşti complet absorbită de sarcina pe care ai primit-o şi eşti o persoană foarte activă cerebral, vei intra automat în starea de reverie. Creierului tău nu îi place să lenevească, astfel încât reveriile îl salvează evocând imagini noi, amintiri de neuitat sau lucruri imposibile. Mintea ta se destinde în acest fel şi te scapă de monotonie. Aceste vise cu ochii deschişi sunt ca un joc, au efect indiferent de strategie. Reveriile apar şi atunci când nu vrei să acceptţ o situaţie neplăcută şi îţi imaginezi cum ar fi fost dacă… În acest mod, evadezi din realitate într-o lume care este exact cu ţi-ai dorit tu să fie.
A visa, a nu visa
Procesul de visare este o activitate ce te relaxeaz fiind ideal în momentele dificile din viaţa ta. O  evadare de câteva minute nu va face decât să te ajute să vezi lucrurile altfel. S-a constat că reveriile reduc tensiunea arterială şi au un impact benefic asupra trupului, prin diminuarea nivelului de stres; este o formă de hipnoză foarte utilă, atunci când esti agitată. Visătorii sunt mai creativi pentru că visele dezvoltă imaginaţia, iar asocierile pe care le face subconştientul în cadrul reveriilor pot fi din cele mai neaşteptate, acesta fiind un mod de a găsi soluţii nebănuite la probleme importante. În acelaşi timp, reveriile folosite aşa cum trebuie, constituie un instrument util al maturizării. Reveriile, ca şi alte procese cerebrale, trebuie educate.
Cine visează cel mai mult?
Singuraticii. Dar această extremă nu este deloc indicată pentru că singuraticii tind să se izoleze tot mai mult dacă visează în exces, pierzând legătura cu realitatea. Nu uita că cele mai bune idei apar visând, dar ai grijă când, unde şi cât visezi!



Yours,
R.