The second one.

Picioarele- i au alergat azi prin locuri nemaivăzute, iar mâinile- i s-au străduit să atingă chipul celui care păşeşte zâmbitor spre aleea aceea. Strălucirea clipei şi a zâmbetului său i-au pus piedică pentru că privirea-i era prea sus, voia stelele şi nu a văzut treptele care trebuiau urcate până la cer. Trăieşte într-un haos organizat, cu imagini ce rulează constant în mintea ei şi sentimente ce se joacă de-a v-aţi ascunselea în camera ce pompează dragoste şi căldură în tot corpu-i. Privirea-i s-a oprit în punctul acela din tavan, punct prin care era zăreşte iluzii, deziluzii, amintiri ce nu se vor schimba niciodată şi fragmente din viitorul dorit de inima ei.
Doreşte să se plimbe şi ea pe aleea aceea. 
Îi e dor. De ieri până azi, de acum până mai încolo.

Dar privirea aceea la care ea viseaza e adesea mângâiată de mâini străine, iar chipul acela e sărutat de buze uscate, arzânde şi îmbătrănite, nu de catifeaua fină ce i-ar gâdila zâmbetul şiret. Pe aleea aceea pe care a reuşit în sfârşit şi ea să ajungă, urmele de dubli paşi ce au strivit puful zăpezii par să se întâlnească fără ale ei. Ar urma calea aceea, dar dacă e cea greşită? Oftează. Mai bine mai aşteaptă. Poate primăvara va topi covorul acela nesuferit şi măcar nu va mai urmări paşii ce o dezorientează, ci se va lăsa condusă de parfumul care nu va mai îngheţa... de această dată.


Yours, 
R.

De ce ne place să visăm?

De câte ori nu s-a oprit privirea ta asupra ferestrei, iar gândurile tale au trecut toata graniţele realităţii? Câte cărţi n-au fost citite în cel mai scurt timp, dar tu nu îţi aminteşti nimic pentru că ale tale gânduri au prins aripi spre vis? Ştiu. Şi ţie îţi place să visezi cu ochii deschişi. Reveriile, adică visele cu ochii deschişi, sunt stări cerebrale elementare în care mintea noastră intră automat. Cu cât eşti mai tânăr, cu atât reveriile sunt mai dese.

De ce visăm?

Când iubitul tău este plecat, tu îl visezi şi cu ochii deschişi, îţi imaginezi fel şi fel de momente, ba chiar îţi şi aminteşti tot ce a fost frumos; de fapt aceste vise, mentin vie dragostea şi legatura dintre tine şi el.

Dacă nu eşti complet absorbită de sarcina pe care ai primit-o şi eşti o persoană foarte activă cerebral, vei intra automat în starea de reverie. Creierului tău nu îi place să lenevească, astfel încât reveriile îl salvează evocând imagini noi, amintiri de neuitat sau lucruri imposibile. Mintea ta se destinde în acest fel şi te scapă de monotonie. Aceste vise cu ochii deschişi sunt ca un joc, au efect indiferent de strategie. Reveriile apar şi atunci când nu vrei să acceptţ o situaţie neplăcută şi îţi imaginezi cum ar fi fost dacă… În acest mod, evadezi din realitate într-o lume care este exact cu ţi-ai dorit tu să fie.

A visa, a nu visa

Procesul de visare este o activitate ce te relaxeaz fiind ideal în momentele dificile din viaţa ta. O  evadare de câteva minute nu va face decât să te ajute să vezi lucrurile altfel. S-a constat că reveriile reduc tensiunea arterială şi au un impact benefic asupra trupului, prin diminuarea nivelului de stres; este o formă de hipnoză foarte utilă, atunci când esti agitată. Visătorii sunt mai creativi pentru că visele dezvoltă imaginaţia, iar asocierile pe care le face subconştientul în cadrul reveriilor pot fi din cele mai neaşteptate, acesta fiind un mod de a găsi soluţii nebănuite la probleme importante. În acelaşi timp, reveriile folosite aşa cum trebuie, constituie un instrument util al maturizării. Reveriile, ca şi alte procese cerebrale, trebuie educate.

Cine visează cel mai mult?

Singuraticii. Dar această extremă nu este deloc indicată pentru că singuraticii tind să se izoleze tot mai mult dacă visează în exces, pierzând legătura cu realitatea. Nu uita că cele mai bune idei apar visând, dar ai grijă când, unde şi cât visezi!

Yours,

R.