Obsesia.

Cu ochii de un portocaliu murdar şi cu zâmbetul şiret îi întoarce lumea pe dos. O face să îşi însuşească un amalgam de sentimente ce nu-i sunt proprii şi nici tipice. Ea vrea să alerge, dar de teamă că se va împiedica, merge alergând, privind rareori în urmă. Ar vrea ca paşii să o poarte spre mare, spre ocean, spre prăpastia dintre munţi, de unde să plutească spre infinit.
Dar cu toate acestea, îşi doreşte cu disperare să o urmărească, să îşi audă numele într-un strigăt răguşit de puternic şi să îşi simtă trupul blocat în faţa lui şi să nu mai poată păşi, nici înainte, nici înapoi.
De ar putea înrăma clipa aceea a stagnării, a imposibilului posibil.

Yours,

R.

By the way:

I'm still wearing the smile you gave me.

Yours,

R.

The second one.

Picioarele- i au alergat azi prin locuri nemaivăzute, iar mâinile- i s-au străduit să atingă chipul celui care păşeşte zâmbitor spre aleea aceea. Strălucirea clipei şi a zâmbetului său i-au pus piedică pentru că privirea-i era prea sus, voia stelele şi nu a văzut treptele care trebuiau urcate până la cer. Trăieşte într-un haos organizat, cu imagini ce rulează constant în mintea ei şi sentimente ce se joacă de-a v-aţi ascunselea în camera ce pompează dragoste şi căldură în tot corpu-i. Privirea-i s-a oprit în punctul acela din tavan, punct prin care era zăreşte iluzii, deziluzii, amintiri ce nu se vor schimba niciodată şi fragmente din viitorul dorit de inima ei.
Doreşte să se plimbe şi ea pe aleea aceea. 
Îi e dor. De ieri până azi, de acum până mai încolo.

Dar privirea aceea la care ea viseaza e adesea mângâiată de mâini străine, iar chipul acela e sărutat de buze uscate, arzânde şi îmbătrănite, nu de catifeaua fină ce i-ar gâdila zâmbetul şiret. Pe aleea aceea pe care a reuşit în sfârşit şi ea să ajungă, urmele de dubli paşi ce au strivit puful zăpezii par să se întâlnească fără ale ei. Ar urma calea aceea, dar dacă e cea greşită? Oftează. Mai bine mai aşteaptă. Poate primăvara va topi covorul acela nesuferit şi măcar nu va mai urmări paşii ce o dezorientează, ci se va lăsa condusă de parfumul care nu va mai îngheţa... de această dată.


Yours, 
R.

Rânduri.

Într-o bună zi mă satur s-o tot aud repetând aceleaşi lucruri şi, ca să-i fac plăcere, mă mărit cu un bărbat pe care mă oblig să-l iubesc. Eu şi cu el o să găsim în cele din urmă un mod de a visa împreună la viitorul nostru, la casa de vacanţă, la copii, la viitorul copiilor noştri. În primul an vom face multă dragoste, mai puţină în al doilea, iar începând cu al treilea an oamenii se gândesc pesemne la sex o dată la două săptămâni şi-şi traduc gândul în faptă abia o dată pe lună.

Mă voi sili să accept situaţia şi mă voi întreba cu ce-am greşit — de vreme ce nu mai izbutesc să-i trezesc interesul faţă de mine, şi el îşi duce viaţa stând de vorbă cu prietenii ca şi cum ei ar fi cu adevărat lumea lui.

Când căsătoria ar mai atârna doar de un fir de păr, o să rămân gravidă. O să avem un copil, o să petrecem câtva timp mai apropiaţi unul de altul, iar apoi situaţia va redeveni cum a fost mai înainte.Atunci voi începe să mă-ngraş ca mătuşa infirmierei de azi — sau de acum câteva zile, nu prea ştiu. Şi voi începe să ţin regim, învinsă sistematic, în fiecare zi, în fiecare săptămână, de greutatea care se-ncâpăţânează să crească în pofida oricărui control. Ajunsă aici, voi lua acele droguri magice ca să nu intru în depresie — şi voi mai avea câţiva copii, în nopţi de dragoste care trec în plus şi atât de repede. Le voi spune tuturora că raţiunea vieţii mele sunt copiii, adevărul fiind însă că ei îmi pretind ca viaţa mea să fie raţiunea lor de a trăi. Oamenii ne vor socoti totdeauna un cuplu fericit şi nimeni nu va şti câtă singurătate, câtă amărăciune, câtă renunţare se află îndărătul

oricărei aparenţe de fericire. Până ce, într-o zi, când soţul meu îşi va lua prima amantă, eu voi face scandal ca mătuşa infirmierei sau mă voi gândi iarăşi să mă sinucid. Voi fi însă bătrână şi laşă, cu doi, trei copii care au nevoie de ajutorul meu, şi trebuie să-i cresc, să-i pun pe picioarele lor — înainte de a fi capabilă să las totul baltă. Nu mă voi sinucide: voi face scandal, voi ameninţa că plec cu copiii. El, ca orice bărbat, va da înapoi, va zice că mă iubeşte şi că aşa cevanu se va mai repeta. Nu-i va trece niciodată prin cap că, şi dacă m-aş hotărâ să plec atunci, singura soluţie ar fi să mă întorc la părinţii mei acasă şi să rămân acolo tot restul vieţii, trebuind s-o ascult toată ziua pe mama cum se plânge că am pierdut un prilej unic de-a fi fericită, că el era totuşi un soţcum nu se poate mai bun, în ciuda micilor lui defecte, că copiii mei vor suferi mult din cauza despărţirii noastre.

După doi, trei ani, se va ivi altă femeie în viaţa lui. Am să aflu — fiindcă i-am văzut sau fiindcă mi-a spus cineva —, dar de astă dată mă prefac că nu ştiu. Mi-am cheltuit toată energia luptând împotriva primei amante, nu mai am resurse, e mai bine să accept viaţa aşa cum este ea în realitate şi nu cum îmi închipuiam eu că ar fi. Mama avea dreptate. El va continua să fie drăguţ cu mine, eu îmi voi continua munca la bibliotecă, cu sandviciurile mele în piaţa teatrului, cu cărţile mele pe care nu izbutesc niciodată să le termin de citit, cu programele de televiziune care vor fi la fel şi peste zece, douăzeci, cincizeci de ani. E drept că-mi voi mânca sandviciurile cu un sentiment de vinovăţie, fiindcă mă îngraş; şi nu voi mai merge în baruri, fiindcă am un soţ care mă aşteaptă acasă la noi ca să-ngrijesc doi copii.După asta, îmi rămâne să aştept ca micuţii să crească şi să-mi petrec fiecare zi gândindu-mă la sinucidere, fără a avea curajul s-o fac. Într-o bunăzi, ajung la concluzia că viaţa e aşa cum e, nu mai merge, nimic nu se va schimba. Şi o accept.

Veronika şi-a încheiat monologul interior şi şi-a făcut o promisiune; nu va ieşi din Villete în viaţă. Era preferabil să termine cu toate acum, cât mai avea curaj şi sănătate ca să moară.

Gând

Putere înseamnă să ţi se spună că nu eşti iubit şi să nu te laşi distrus de asta.

Yours,

R.

Sfârşitul

Viteza vântului o purta spre moartea subită.
Un singur gând o măcina: el nu va şti adevărul şi se va simţi trădat.
Şi cel mai rău o doare că niciodată nu îi va putea explica, cuprinsă de o frică ce îi face lacrimile să-i tremure în ochii rătăciţi şi îngheţaţi, faptul că s-a aruncat într-un mod inconştient în cursa morţii şi că, de fapt, trebuia să îi lase un bilet înainte de a pleca.
Avea atât de multe să îi spună. Dar uneori este prea târziu, din păcate.

Yours,

R.

Triplă personalitate.

Vede în oglindă genele rimelate la superlativ şi curbate exagerat ce îi trădează partea înşelătoare a caracterului ei. Se priveşte intens şi observă în privirea ei cafeniul ce te provoacă să intri în jocul ce te va transforma într-un pierzător, de timp, curaj şi personalitate. Şi înţelege. E norocoasă pentru că doar cu o privire poate colecţiona fericiri ieftine şi efemere, dar şi câteva bătăi de inimă rănită. Ştie că răneşte şi că unde păşeşte tocul ei va usca ceva suflete şi va răni multe persoane. Da, e de o răutate gratuită, dar aşa este ea. O pasionează jocurile fierbinţi ce se termină într-un fel groaznic de rece şi lasă doar câte o urmă (aproape transparentă) de vină.
Ştie că datorită independenţei sale va atrage multe victime în plasa ei intitluată fun. Preferă să-şi plătească fericirea trecătoare şi ocazională pentru a evita acel va urma. Nu îi mai plac poveştile fiindcă îşi trăieşte prezentul  într-un mod superficial, aşteptând cu nerăbdare să devină prinţesa din propria-i poveste, pentru că are o poveste ce îi va întregi sufletul şi o va aduce la liman. Dar până atunci, se joacă cu pionii de pe tabla ei de şah, care sunt mulţi, de altfel, pentru ca ulterior să se întoarcă la rândurile lui Cioran şi să doarmă liniştită până când lumina difuză a zilei îi va face genele să tremure şi să o ia de la capăt cu aceeaşi sete.
Dar, de asemenea, ea poate fi o femeie ce iubeşte grozav de mult şi preţuieşte fiecare clipă petrecută cu cineva drag. Ce-i drept, puţine sunt aceste momente, dar spre uimirea pionilor, ea deţine un suflet cald, dar pe care nu ştie încă să şi-l asume drept al ei.
E dependentă de putere şi independenţă şi ştie că acesta este drumul spre succes, dar nu spre fericire. Cel puţin nu spre fericirea clasică, dar ea nu se încadrează în lumea clasicilor.

Yours,
R.