Cine e ea?

Iat- o acasă, departe de lumea de vis în care a trăit atât de frumos patru luni si o zi.
E tristă. E depresivă. Şi-a lăsat sufletul acolo, emoţiile, sentimentele şi dragostea. A venit acasă doar cu trupul. E goală pe dinăuntru precum o păpuşă de plastic ce zâmbeşte atât de fals.
Nu îşi găseşte locul. Nicăieri. Nicicând. Niciunde.
Ascultă un cântec ce îi trezeşte dulci şi tresărinde amintiri. Şi plânge. Plânge până adoarme şi se visează acolo, fericită, înconjurată de oameni dragi, ce i-au schimbat viaţa în bine.
Pur şi simplu ştie şi simte că nu se poate întoarce la bara de start. Nu o poate lua de la capăt şi este foarte tristă. Nu o bucură nimic, absolut nimic. E fără sens totul. E neom.
Speră că într-o zi îşi va primi sufletul şi trăirile înapoi, întregi, aşa cum au fost cândva. Până atunci se străduieşte să trăiască din amintiri şi fericiri apuse.

Yours, 

R.

Aici e acasa

Să fie totul o fugă spre noi înşine?
Şi când ajungem la destinaţie, chiar dacă este peste mări, oceane şi ţări, de ce simţim că lipseşte ceva?

Vrei să renunţi la tot şi să începi de la zero, iar şi iar. Alergi, te împiedici adesea, dar te ridici ajutându-te de mâinile ce parcă nu mai au putere şi împrumuţi zâmbetul primului om ce priveşte fericit, doar spre a imita o împlinire ieftină. Vrei să râmâi unde nimeni cunoscut nu mai este. Renunţi la tot, doar de dragul tău, chiar dacă nu crezi în destin. Nu vrei să te întorci de unde ai plecat.
Crede- mă, nimeni nu te înţelege mai bine decât mine.

Nu vreau să mă întorc şi probabil nu o voi face.
Rămân aici, în viaţa altcuiva, în sufletul necunoscutului şi printre prieteni noi.
Iubesc începuturile.


Yours, 
R.

Despre dragoste sau despre poveştile copilăriei apuse

Nu ştiu despre voi, dar ştiu că eu trăiesc într-o lume în care dragostea a îngheţat demult, iar poveştile cu feţi frumoşi au fost răpite de zmei.

Aşadar, este firesc să nu mai crezi în dragoste, în destin, fericire şi căsătorie din dragoste. Tot ceea ce se întâmplă în jurul tău se întâmplă cu un anume scop, iar despre dragoste nu este cu siguranţă vorba. Avem nevoie unii de alţii pentru că avem nevoi diverse, de la comunicare, filosofie, distracţie, la sex, copiii şi familie. Tot universul se reduce la rutină, nu la dragoste şi luptă pentru fericire.

Lupta o porţi întâi cu tine însuţi, apoi cu cei din jur sau invers. Fericirea? Fericirea se cumpără prin diverse metode.
Eşti fericită când deschizi dulapul şi vezi o mie de rochii de toate formele şi culorile? Munceşti, mergi în mall şi le aranjezi pe umeraşe. Asta e fericirea. 

Dragostea? Cine are nevoie de dragoste? Dragostea este trecătoare. Iubeşti platformele acelea nude pentru că ai nevoie de ele la petrecerea din week- end, pentru că îţi fac piciorul mai frumos decât este deja, pentru că te fac să pari mai înaltă, pentru că dacă le încalţi... arăţi mai bine. Dar asta nu înseamnă că vei rămâne fidelă perechii respective de pantofi, pentru că în dulap mai ţii încă o mie de perechi, diferite şi care mai de care mai ... folositoare.

Relaţiile de dragoste sunt de fapt relaţii de interdependeţă sau înţelegeri pe care le facem în mod inconştient cu persoana de lângă noi. Faptul că ne obişnuim cu persoana respectivă şi devenim dependenţi de ea, nu înseamnă că iubim sau că suntem iubiţi. Dragostea este un termen abstract, rupt din file de poveste.

Să crezi în dragoste este ca şi cum ai crede în... Moş Crăciun care intră pe gaura cheii să îţi lase ţie cadourile mult dorite, după ce ţi-a citit scrisorile.

Yours,
R.

Este normal să fii în pas cu moda, iar egoismul este în trend.

Singură. La capătul lumii.
Au dezamăgit-o toţi cunoscuţii, pe rând, de parcă ar fi fost o competiţie. Iar acum, nu mai poate crede în dragoste, în prietenie adevărată sau în fericire. Îşi trăieşte clipele şi atât. Nu mai aşteaptă nimic de nicăieri. Pentru că viaţa nu e ruptă din poveste sau din film, nu se trăieşte într-o bibliotecă sau într-o sală de cinema.

Dar s-a resemnat, n-o mai uimeşte nimic, nici măcar indiferenţa celui care îi zicea eşti lumea mea. 


Da, lumea s-a schimbat!
A învăţat că trebuie să se iubească pe ea însăşi, dacă altcineva nu o face, şi nu îi este greu.
Îi e bine la capătul lumii, de mână cu ea însăşi, pe drumuri îngheţate şi prin nopţi mute.
Simte că nimănui nu îi mai pasă, cum îi păsa înainte, dar e firesc, lumea s-a schimbat. Fiecare îşi construieşte propria-i lume, în funcţie de interese.

Egoismul este în trend
Este normal să fii în pas cu moda, iar egoismul este în trend. Se poartă părerile personale foarte bune despre sine, aprecierea propriei persoane, respectiv iubirea exagerată... de sine.
Desigur, privirea de superior este un must- have, iar ridicatul din sprânceană constituie piesa de rezistenţă a acestui sezon. Replicile de genul Arăţi foarte bine astăzi!  sunt out. În schimb, Arăt minunat astăzi. Sunt perfectă! este replica de bază a sezonului toamnă- iarnă din acest an.
Ce e drept, nu oricine se încadrează în noul trend. E nevoie de o stimă de sine foarte ridicată, egoism de un nivel super high, părere persoanală impecabilă şi abilitatea de a ridica sprânceana în orice clipă. Desigur, aceste trăsături pot fi dobândite, deşi cei născuţi cu aceste calităţi, au prioritate.
Pentru ea? Pentru ea, nu e deloc dificil, se încadrează perfect în acest univers. Aparent, cel puţin.
Dar întotdeauna începutul este mai greu, iar realitatea vieţii abia a început.
Şi ea se descurcă de minune.

Yours.
R.

Despre răutate

Mi-am petrecut după- amiaza aceasta ploioasă şi rece, citind diverse articole despre răutate şi egoism. Şi am observat că nimeni nu înţelege această răutate gratuită. Am mai observat că sunt mulţi oameni ce încă au încredere în optimism şi bunătate. În schimb, eu nu mai cred în aşa ceva, în bunătate, optimism şi fericire. Viaţa este o luptă continuă cu tine însuţi şi cu cei din jur. Dacă tu nu-ţi vei purta singur de grijă, nu te vei gândi la tine, la ceea ce e mai bine pentru tine, nimeni nu o va face in locul tău. Da, ştiu, clişeu. Dar adevăr.
Răutatea nu mai reprezintă un act ocazional de a răni pe cineva, răutatea a devenit o armă împotriva ridurilor frunţii şi a jocului de lacrimi din ochii pierduţi. Răutatea este firească, chiar şi cea gratuită. Regula de baza, mai nouă, este că trebuie sa te gândeşti în primul rând la tine, astfel încât, să fii rău este ceva firesc.


Nu, vremurile martirilor au apus şi-au fost şi scrise, pe foi ce acum au putrezit.


Plăteşti cu aceeaşi monedă? Nu poţi întoarce faţa ca să mai primeşti o palmă? Arunci o privire ce va durea zile?
E firesc şi e corect. Zilele în care primeai o palmă şi ofereai un zâmbet sunt demult apuse. Când majoritatea oamenilor se schimbă, te vei schimba şi tu, inconştient poate. E adevărat, întotdeauna există o excepţie de la regulă, şi nu zic nici o clipă că a fi rău este o regulă. Dar oare ce se ascunde în spatele zâmbetului ce e răspunsul unei palme dureroase? Poate un suflet frânt, poate un plâns ce stă să izbucnească sau poate, mai rău, o fiinţă ce suferă în tăcere, dar preferă să ascundă asta de dragul celuilalt. Nu, vremurile martirilor au apus şi-au fost şi scrise, pe foi ce acum au putrezit.
Pentru unii dintre noi, răutatea este un scut, o cameră în care oamenii se ascund, obosiţi de atâta tristeţe şi dezamăgire. Te fereşti de sentimentul cutremurător al dezamăgirii, oferind o privire tulbure, în acest mod eşti în siguranţă. Unii oameni refuză să guste mix-ul dezamăgirii, în favoarea necunoscutului.
Se plâng oamenii de răutate, dar toţi o zic: Aş vrea să pot fi şi eu aşa. 


Yours,
R.

And what about now?

Undeva soarele e sus. Undeva abia s-a întunecat, Sau poate plouă egoist.

Te simţi gol, fără trăiri şi îţi aminteşti că toamna ascunde în fiecare suflet câte o amintire, dar în această târzie rumenire, în sufletul tău nu zace ascunsă nici o amintire, nici o nemulţumire. Şi totuşi goliciunea tristă şi răsunătoare pare să-ţi taie suflarea. Îţi zici, Nu-i nimic, este firesc să nu fie la fel, dar în tot acest timp conştientizezi că ceva te macină şi îţi tot repeţi în gândul pierdut că schimbarea este inevitabilă. 

Şi cum rămâne cu cei care au crezut în monotonia vieţii tale şi în puterea realităţii de a rămâne la fel, precum stâncile care nu clipesc în faţa valurilor mării sau a furtunii ce răsoleşte apa de necunoscute adâncimi? Tragi aer în piept şi îţi zici: Nimic nu mai contează în afară de mine.
Dar ştii că e firesc să te macine un dor surd şi ascuns printre ridurile sufletului şi să te întrebi: Şi cum rămâne cu acum? Acum eşti tu cu tine. E perfect.
Dar gândeşte-te bine, e suficient sau ceva lipseşte? Dacă te simţi întreg sufleteşte, atunci pleacă. Îmbarcă-te spre noutate şi imprevizibil. Înseamnă că eşti fericit cu tine însuţi.
Dacă te simţi pe jumătate gol sau fără sentimente, mai stai o clipă. Poate ai nevoie de o mână care să te ridice din mlaştina ce te îmbrăţişează puternic. Dar nu aştepta prea mult şi permite-i într-un final eului tău să te salveze, fără să-l prinzi de mână.

Şi nu fi trist, noul trend este Nu-i nimic, este firesc să nu fie la fel. 
Şi e mai bine aşa.

Yours,
R.

Words.

El: Sunt gelos pe lenjeria asta.
Ea: De ce?
El: Pentru că face ce eu nu pot. Îţi sărută tot piciorul. Şi sunt gelos pe nasturele ăsta.
Ea: Sărman şi nevinovat nasture.
El: Nu e deloc nevinovat. Este alături de tine toată ziua, iar eu nu sunt.
Ea: Bănuiesc că eşti gelos şi pe pantofii mei.
El: Da.
Ea: De ce?
El: Pentru că te duc departe de mine.


Yours,
R.

De ce ne place să visăm?

De câte ori nu s-a oprit privirea ta asupra ferestrei, iar gândurile tale au trecut toata graniţele realităţii? Câte cărţi n-au fost citite în cel mai scurt timp, dar tu nu îţi aminteşti nimic pentru că ale tale gânduri au prins aripi spre vis? Ştiu. Şi ţie îţi place să visezi cu ochii deschişi. Reveriile, adică visele cu ochii deschişi, sunt stări cerebrale elementare în care mintea noastră intră automat. Cu cât eşti mai tânăr, cu atât reveriile sunt mai dese.

De ce visăm?

Când iubitul tău este plecat, tu îl visezi şi cu ochii deschişi, îţi imaginezi fel şi fel de momente, ba chiar îţi şi aminteşti tot ce a fost frumos; de fapt aceste vise, mentin vie dragostea şi legatura dintre tine şi el.

Dacă nu eşti complet absorbită de sarcina pe care ai primit-o şi eşti o persoană foarte activă cerebral, vei intra automat în starea de reverie. Creierului tău nu îi place să lenevească, astfel încât reveriile îl salvează evocând imagini noi, amintiri de neuitat sau lucruri imposibile. Mintea ta se destinde în acest fel şi te scapă de monotonie. Aceste vise cu ochii deschişi sunt ca un joc, au efect indiferent de strategie. Reveriile apar şi atunci când nu vrei să acceptţ o situaţie neplăcută şi îţi imaginezi cum ar fi fost dacă… În acest mod, evadezi din realitate într-o lume care este exact cu ţi-ai dorit tu să fie.

A visa, a nu visa

Procesul de visare este o activitate ce te relaxeaz fiind ideal în momentele dificile din viaţa ta. O  evadare de câteva minute nu va face decât să te ajute să vezi lucrurile altfel. S-a constat că reveriile reduc tensiunea arterială şi au un impact benefic asupra trupului, prin diminuarea nivelului de stres; este o formă de hipnoză foarte utilă, atunci când esti agitată. Visătorii sunt mai creativi pentru că visele dezvoltă imaginaţia, iar asocierile pe care le face subconştientul în cadrul reveriilor pot fi din cele mai neaşteptate, acesta fiind un mod de a găsi soluţii nebănuite la probleme importante. În acelaşi timp, reveriile folosite aşa cum trebuie, constituie un instrument util al maturizării. Reveriile, ca şi alte procese cerebrale, trebuie educate.

Cine visează cel mai mult?

Singuraticii. Dar această extremă nu este deloc indicată pentru că singuraticii tind să se izoleze tot mai mult dacă visează în exces, pierzând legătura cu realitatea. Nu uita că cele mai bune idei apar visând, dar ai grijă când, unde şi cât visezi!

Yours,

R.

Nimic. Asta-i fericirea.

Nu lăsa lumina să îţi inunde chipul.

Nu lăsa nici suflarea naturii să se joace în părul tău.

Evită zîmbetele prefăcute. 

Ignoră vorbele amorţite care au înviat precum ghioceii cei firavi în prag de primăvară. Uscăciunile nu prind flori, iar cactuşii nu vor putea niciodată să îţi mîngîie privirea rătăcită. Nici măcar soarele nu mai străluceşte în iarnă precum se oglindeşte în imensul albastru în vara toridă pe care o adori. Astfel încît, cu ochelarii de soare şi cu privirea înainte, ascultă cele din urmă suflări ale uscăciunilor care se sting sub tocul tău. 

Păşeşte sigur şi elegant pe aleea încercată de cutremure.

Nu întoarce privirea. 

Drumul te duce spre fericire, căci nu cunoaşte altă destinaţie.

Ce trebuie să faci e nimic. Acel nimic care e echivalentul întregului.

Yours,

R.