Te simt, te vreau, te am, te ating

Se stinge căldura ucigătoare-a zilei

în gerul ce pare că-mi îngheață ființa ce emană atâta iubire.

O secundă mă sting, apoi strălucesc a fericire.

Te chem, te strig, te caut. Ești aici și n-ai plecat nicicând. 

Eu sunt acolo, te găsesc pe bolta cerească, suspinând.

Bătăile inimii îmi cântă romanțe vechi, dar nemuritoare, 

cu amintiri, zâmbete și semne creionate pe geamuri transpirate.

Scrie cu lacrimi în ochi rânduri stângace, nereușite, dar pline de emoții ce-i trădează latura feminină și-i creionează cu prea puțină subtilitate sensibilitatea. E prizoniera unui univers ce emană frumusețe sufletească nemaiîntâlnită-n anii ei de până acum. E zăpăcită de atât dor. Se stinge fără voie, dar reaprinde cu succes trăsătura-i de bază a propriei ființe, emanând putere nemărginită de învingătoare.
Întotdeauna a știut ce vrea de la prieteni, de la sine, acum știe ce vrea de la dragoste. Nimic. A vrut puțin și i s-a dat totul. E mulțumită. Ba e chiar fericită. De acum știe ce are de făcut. Nu trebuie decât să fie ea. O merită din plin și a așteptat-o de atâta vreme. Nu a fost nevoie de pregătire prealabilă tocmai pentru că ea s-a născut pregătită. Pentru orice. Mai puțin pentru fericire, dar o trăiește, o deține, o întreține și a învățat să accepte să-i fie prizonieră.
Bagajul e gata: inima-i la locul ei, adică acolo zâmbetul a prins aripi spre-ncolo, iar picioarele au luat-o la fugă pe pământul ăsta uscat de-atâta fugă, nemernicie și lașitate... spre acolo.

Și vom fi unul cu marea,
o aud, îți aud strigarea...
Cu brațele-ntinse și ochii închiși,
te simt, te am, te vreau, te ating.










Yours,
R.

Cu voi. Până la capăt.

Final de drum.

Un drum parcurs cu ardoare, sete și dorință incomensurabilă, dar și presărat cu dulci dureri cu ecouri ce răsunau a dezamagire cruntă, cu succese nebănuite și poftă de noutate cu potențial.
Oameni frumoși mi-au oferit mâna lor când am alunecat în mlaștina rătăcirii de sine. Am învățat să prețuiesc fiecare secundă petrecută-n compania lor și am învățat că a iubi înseamnă aimer sans rien attendre en retour. Am pășit pe drumul acela ținându-ne strâns de mână chiar dacă eram împărțiți în toate colțurile lumii, iar acum sărim în ape diferite, dar ne întâlnim într-un ocean al fericirii, același pentru noi toți. Împlinirea sufletească a tinereții strălucește a nemurire, dar se stinge aparent tocmai spre a licări exact când gândurile cad într-un abis târziu și straniu.

Vom fi departe, dar foarte aproape.

Yours,
R.

Oriunde.

Leoaică tânără, iubirea.
Aşa începe orice poveste de dragoste. Abstract.

Păşeşte tiptil cu tocurile-i roşii pe dinăuntru să nu audă nimeni liniştea dimineţii şi să se dea de gol că a venit mai târziu decât trebuia acasă. Da, acasă. Un fel de acasă. Acasă, mai nou, e cu el. Oriunde ar fi.
Totul e nou. Înspăimântător de nou. Dar e firesc să ne sperie noutatea, mai ales când e una cu puteri fericite. Oglinda o reflectă la fel, aceeaşi culoare la păr, acelaşi zâmbet, aceleaşi lacrimi, o teamă mai evidentă în ochi, dar o fericire ce izvorăşte din fiecare por al ei, din fiecare suflare.
[...]

Yours,
R.

Pieces

Bucăţi. Fărâme de suflet şi suflări întrerupte.
Soarele nu mai are aceeaşi putere, iar verdele parcurilor a devenit gri. Acum e o tânără fără vecini, fără prieteni. Nu mai vrea nimic. Nu mai are nevoie de nimic. Simte cum totul devine nisip sub picioarele-i ce doreau cu ardoare o fugă pe meleagurile împlinirii. Dar apusu-i e răsărit, orice ar fi şi-oriunde s-ar afla.
Poartă un monolog interior complex rareori, fiindcă îi place cum s-aude liniştea din fiinţa ei. Pentru că e goală pe dinăuntru.
Zău că nu mai vrea nimic. Azi e mai singură ca niciodata, fericită de singură ce este. Şi cu toate acestea parcă zăreşte o lumină în adâncul sufletului ei, o lumină ce va fi mereu acolo.


Yours,
R.

Rânduri.

Oameni bolnavi. Bolnavi de cunoaştere, de iubire, deziluzii şi neclarităţi.


Trăieşte ca şi cum nu ar mai exista mâine.
De câte ori nu ţi-ai zis asta? Eu în fiecare dimineaţă vorbesc cu mine însămi şi îmi promit că nu voi mai lăsa incertitudinea să mă cucerească şi să ruinez totul din pricina ei. Îmi promit că voi trăi fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Dar oare cât poţi trăi astfel?
Când viaţa îţi este definită de ordine şi claritate, nu prea poţi permite umbrelor să se instaleze în viaţa ta, chiar dacă iniţial aduc o anumită notă de mister. Aparenţele înşeală de cele mai multe ori, astfel încât nu poţi susţine imprevizibilul şi spontaneitatea timp îndelungat.

Perfecţioniştii sunt cei mai bolnavi oameni de pe pământ.Cu ce îi încurcă pe ei un creion aruncat pe birou sau o haină aruncată pe scaun? Ei trebuie să ştie ce va fi mâine, ce va fi peste un an, ei trebuie să aibă totul notat şi consemnat.Perfecţionismul este o boală incurabilă, dureroasă, dar aparent se prezintă drept o calitate, stârnind chiar invidii.

Mai sunt şi oamenii bolnavi de putere şi violenţă. Ei nu pot accepta înfrângerea cea mare. Sunt oameni bolnavi sufleteşte, oameni care sunt capabili de crimă spirituală şi chiar trupească doar pentru a obţine un trofeu care pentru oamenii normali este cunoscut sub numele de laşitate şi nebunie, dar pentru bolnavii ce au sufletul ars cu ţigara poartă numele de victorie. 
Află că nu-i nimic, individule, dacă de data aceasta nu ţi-a ieşit socoteala cu băieţii, data viitoare vei avea mai mult noroc, că oricum pe asta te bazezi mereu. Iar tu, studiosule, stai liniştit, nu fă crimă de om pentru că ai luat 9, în loc de 10, oricum eşti mai bun ca ceilalţi.
În ceea ce te priveşte pe tine, cel disperat după o ea, află că mai sunt şi altele, care ar face mai mult decât să te evite sau să te lovească cu poşeta peste ochi apoi să-ţi lase un autograf pe piciorul stâng cu tocul de 12. Mai citeşte o carte, mai ascultă un pic de muzică şi află că dragoste cu forţa nu se poate.
Iar tu, cel care- ţi socoteşti chiria în funcţie de banii de la jocurile de noroc şi împrumuţi bani de la tipa pe care o îndulceşti cu mesaje telefonice (cu care ai reuşit să-ţi cucereşti actuala iubită), află că poţi munci că să-ţi permiţi o ieşire în oraş şi nu trebuie să te bazezi mereu pe banii părinţilor care şi-au deschis acum doi ani o firmă.

Yours,

R.

Despre fericire şi fericiri efemere.

Spontaneitate. Fericire efemeră. Cu potenţial.

Se zice că fericirile-s trecătoare şi că realizezi că au fost abia după ce s-au spulberat. Dar oare nu e o fericire clipa în care realizezi că ai fost prieten cu fericirea?
Nici cel mai împlinit individ nu ar putea defini fericirea. Ea-i diferită şi prezintă o plajă de personalităţi şi costume. Fericirile îmbracă priviri în zâmbete inexplicabile, chipuri în lumini diafane şi au puterea de a face şi individul cu cea mai glacială personalitate să conştientizeze că este stăpânul unei inimi cu dăruire.
Fericirea-i fără cauză. Ea nu are un motiv, ea există pur şi simplu.
Dacă fericirea efemeră este cea care provine din posesivitate, din provocare forţată, din neveridicitate, fericirea concretă e cea care provine din inconştient, de nicăieri, din senin. E acea fericire care te face să zâmbeşti atunci când totul în jurul tău pare să se prăbuşească, e zâmbetul îngheţat din miez de iarnă şi tremuratul ulterior înotului nocturn.
Fiinţă raţională fiind, individul mereu va analiza lucrurile, va căuta fericirea, va greşi, va suferi şi se va resemna. Dar fericirea-i sublimă. Nu poate fi descrisă, nu poate fi înţeleasă.
Fericirea-i un mister nedesluşit ce fericeşte în tăcere.

Yours,
R.

E primăvară.

Fumul ce iese din ţigara proaspăt sărutată cu ruj roşu pare că valsează-n ochii ei fără a reuşi să îi înceţoşeze privirea de data aceasta. Îi zboară gândul la plaja spaniolă, marea din nordul cel mai nordic şi la pantofii cu cel mai înalt toc. Zâmbeşte şi savurează într-un mod disperat fiecare clipă petrecută cu ea însăşi şi cu prietena ei. E o zi cu noroc astăzi. E o zi de primăvară mai concret. Îi e grozav de bine şi străluceşte ... a primăvară.
Nu o înduioşează decât literele disperate care îi cer ajutorul într-un mod subtil, dar sigur. Nu, de data aceasta nu mai striveşte sub toc vise şi speranţe, ci le dă aripi spre undeva, oriunde, în afară de acolo. Acel acolo este locul ei, doar al ei. E regină peste aleea zâmbetelor, palatul vieţii cu inimă tânără, dar şi stăpână peste grădina viselor.
Nu, nu îi e dor, deşi îi pasă.

Yours,
R.