Trăsătură firească

Nu e un defect. Nu e nici o calitate. E ceva firesc. Da, teama e o trăsătură firească, specifică fiecărei persoane, indiferent de categoria în care se încadrează, chiar dacă e o persoană puternică și mută munții din loc, chiar dacă umbrele-i provoacă spaimă în miez de zi.

Să ne temem e firesc pentru că viața are o așa putere de a te îngenunchea în plină victorie aparentă… încât trebuie să te încarci cu energie suficientă pentru a te ridica la timp, cu încredere. Teama ne încarcă cu putere, ea concurează cu noi până în ultimă instanță, ea e pofta noastră de viață. Ne e teamă de întuneric unora, altora ne e teamă de cutremure și dezastre naturale, de dragoste sau de eșec , în general. Cei care spun că nu se tem de nimic, o spun tocmai fiindcă le e teamă să recunoască faptul că și învingătorii sunt tot oameni și au sentimente, temeri.

Teama îți hrănește sufletul cu forță spirituală, uneori cu forță fizică și psihică, oricum ar fi, e încărcătorul nostru indestructibil și nemuritor. Să ne învingem temerile, asta ne străduim să facem mereu, zi de zi, clipă de clipă.

Yours,

R.

Slăbiciune și putere

Mi-am zis întotdeauna că sunt o femeie puternică. 
Nu știu dacă chiar sunt, dar măcar mă cred așa. 


Altfel, m-aș fi sinucis de mult timp.




Yours,
R.

Te simt, te vreau, te am, te ating

Se stinge căldura ucigătoare-a zilei

în gerul ce pare că-mi îngheață ființa ce emană atâta iubire.

O secundă mă sting, apoi strălucesc a fericire.

Te chem, te strig, te caut. Ești aici și n-ai plecat nicicând. 

Eu sunt acolo, te găsesc pe bolta cerească, suspinând.

Bătăile inimii îmi cântă romanțe vechi, dar nemuritoare, 

cu amintiri, zâmbete și semne creionate pe geamuri transpirate.

Scrie cu lacrimi în ochi rânduri stângace, nereușite, dar pline de emoții ce-i trădează latura feminină și-i creionează cu prea puțină subtilitate sensibilitatea. E prizoniera unui univers ce emană frumusețe sufletească nemaiîntâlnită-n anii ei de până acum. E zăpăcită de atât dor. Se stinge fără voie, dar reaprinde cu succes trăsătura-i de bază a propriei ființe, emanând putere nemărginită de învingătoare.
Întotdeauna a știut ce vrea de la prieteni, de la sine, acum știe ce vrea de la dragoste. Nimic. A vrut puțin și i s-a dat totul. E mulțumită. Ba e chiar fericită. De acum știe ce are de făcut. Nu trebuie decât să fie ea. O merită din plin și a așteptat-o de atâta vreme. Nu a fost nevoie de pregătire prealabilă tocmai pentru că ea s-a născut pregătită. Pentru orice. Mai puțin pentru fericire, dar o trăiește, o deține, o întreține și a învățat să accepte să-i fie prizonieră.
Bagajul e gata: inima-i la locul ei, adică acolo zâmbetul a prins aripi spre-ncolo, iar picioarele au luat-o la fugă pe pământul ăsta uscat de-atâta fugă, nemernicie și lașitate... spre acolo.

Și vom fi unul cu marea,
o aud, îți aud strigarea...
Cu brațele-ntinse și ochii închiși,
te simt, te am, te vreau, te ating.










Yours,
R.

Cu voi. Până la capăt.

Final de drum.

Un drum parcurs cu ardoare, sete și dorință incomensurabilă, dar și presărat cu dulci dureri cu ecouri ce răsunau a dezamagire cruntă, cu succese nebănuite și poftă de noutate cu potențial.
Oameni frumoși mi-au oferit mâna lor când am alunecat în mlaștina rătăcirii de sine. Am învățat să prețuiesc fiecare secundă petrecută-n compania lor și am învățat că a iubi înseamnă aimer sans rien attendre en retour. Am pășit pe drumul acela ținându-ne strâns de mână chiar dacă eram împărțiți în toate colțurile lumii, iar acum sărim în ape diferite, dar ne întâlnim într-un ocean al fericirii, același pentru noi toți. Împlinirea sufletească a tinereții strălucește a nemurire, dar se stinge aparent tocmai spre a licări exact când gândurile cad într-un abis târziu și straniu.

Vom fi departe, dar foarte aproape.

Yours,
R.