vineri, 31 decembrie 2010

Perfect year

Stă în pat cu ciocolata cu lapte lângă pernă şi priveşte tavanul. 
Perfect tavan, perfect an. 
Pentru că 2011 bate la uşă, ea face socotelile:
De rochia aceea scurtă şi neagră cu siguranţă voi mai avea nevoie… surâde ironic
Cum aş putea uita privirea lui când l-am lăsat singur la masă şi am plecat cu prietenul lui? Data viitoare când voi mai înşela, voi mai avea nevoie de ea.
Da…mănuşile acelea roşii de dantelă care i-au aruncat trandafirii pe balcon… sunt piesa mea de rezistenţă când vine vorba de orgoliu. 
Cât l-a mai durut acea seară… a venit cu trandafirii albi în mâna dreaptă şi cu şampania în mâna stângă. Câte iluzii a înnecat acel lac de şampanie şi câte răni au făcut cioburile paharelor cu picior. Ce melodios au sunat paharele acelea pe care le-am izbit de gresia din hol. 
Ah! Mi-e dor de clipele acelea.
Era să uit de pantofii pe care chiar el mi i-a cumparat. Negri. Lucioşi. Înalţi. 
Am aruncat ţigara parfumată lângă piciorul lui drept şi am strivit-o cu tocul… precum am facut şi cu inima lui, de altfel. 
De câte ori l-am părăsit! Habar nu are ca eu niciodată nu am fost a lui. Eu nu aparţin nimănui! Când va învăţa asta?
Frumos an a mai fost… plin de realizări. 
Ce îmi propun pentru 2011? 
O să îmi aleg o zi specială… da, ziua lui de naştere şi voi purta toate piesele mele de rezistenţă şi îi voi arunca şampania din paharul meu între ochi ... purtând mănuşile roşii de dantelă, apoi îl voi călca cu tocurile pe care el a vrut să le am şi îi voi intoarce spatele…în rochia neagră mă simt de neînvins! 
Ecoul tocurilor mele îl vor înnebuni… iarăşi, dantela mănuşilor mele îl va zăpăci, iar rochiţa mea neagră îl va face să plângă.


Închide ochii şi adoarme râzând. 


Yours,
R.