E tristă. E depresivă. Şi-a lăsat sufletul acolo, emoţiile, sentimentele şi dragostea. A venit acasă doar cu trupul. E goală pe dinăuntru precum o păpuşă de plastic ce zâmbeşte atât de fals.
Nu îşi găseşte locul. Nicăieri. Nicicând. Niciunde.
Ascultă un cântec ce îi trezeşte dulci şi tresărinde amintiri. Şi plânge. Plânge până adoarme şi se visează acolo, fericită, înconjurată de oameni dragi, ce i-au schimbat viaţa în bine.
Pur şi simplu ştie şi simte că nu se poate întoarce la bara de start. Nu o poate lua de la capăt şi este foarte tristă. Nu o bucură nimic, absolut nimic. E fără sens totul. E neom.
Speră că într-o zi îşi va primi sufletul şi trăirile înapoi, întregi, aşa cum au fost cândva. Până atunci se străduieşte să trăiască din amintiri şi fericiri apuse.
Yours,
R.
